Ne trezim “peste noapte” că un nou decret ne face mai săraci şi culmea, tot pe cei care suntem săraci.  Acesta este cazul doamnei Kartens Bianca – Emilia peste care,  schimbările acestea au venit ca o avalanşă. I s-a schimbat gradul de încadrare în pensie, ceea ce i-a cutremurat din temelii tot sistemul ei financiar şi traiul decent ce-l ducea. Are nevoie de alimente şi haine.

Telefon: 0769 258 704


Să-ţi creşti fiul până la 30 de ani, apoi brusc să decedeze, o fată cu handicap grad II şi alt copil certat cu legea, pare un personaj dintr-un film, dar realitatea se pare că de multe ori bate filmul.
Acest personaj există, povestea ei reală o face să iasă din scenariul filmului şi să se aşeze cu noi în acelaşi rând. Se numeşte Elena Iacob şi trăieşte în Uricani, judeţul Hunedoara.
Durerile sufletului nu i le poate nimeni şterge, dar o putem ajuta cu ce putem…alimente, haine, financiar.

Telefon: 0728 453 300


Cred că o societate ca aceasta m-a făcut să-mi dau seama cât de frumoşi şi cât de mare nevoie avem noi de astfel de exemple. Este elevă şi ca să ne reprezinte ţara la olimpiadele de biologie are nevoie de o listă de cărţi pe care ea financiar nu şi le poate permite. Suma nu e mare, dar ea nu-şi poate permite, şi nici părinţii ei.

O să ataşăm lista cu cărtile cerute şi poate găsim printre dumneavoastră persoane ce o pot sprijini. Dar din dar se face rai!
Telefon: 0741.787.257


Strigăt disperat de neputință...
3 copii și un soț diagnosticat cu întârziere mentală serveră și tulburări de comportament. Mamă a 3 copii, fără putință și ajutor.
Nu au venituri pentru nici măcar o sobă la care să se încălzească. Și ea este bolnavă dar încearcă să găsească drumul spre lumină.

Putem să îi ajutăm, putem să le alinăm suferința, putem să-i ajutăm. 
Haideți să o ajutăm!