COMUNICAT DE PRESĂ

Fundația Cultural Umanitară SOCIABILITATE SIMPATIE SERVIRE SALVARE, vă invită Miercuri 11 Iunie 2014, ora 18:30 să participați la evenimentul “Artă în slujba umanității”  care va avea loc la GALERIA DE ARTĂ CONTEMPORANĂ ȘI DESIGN GALATECA, Str. C.A Rosetti nr.2-4, Sector 1 București.

Educația are un rol catalizator în cultivarea valorilor spirituale și în cizelarea condiției umane. Complexitatea ei, în ziua de azi, nu poate fi limitată doar la formele sale de natură pedagogică, oricât de relevante ar fi acestea, pentru că implică atât colectivul, cât și individul.

Prin activitățile în care dialogul intermediază capacitatea de a interoga și de a afirma, de a raționa, de a reflecta și de a găsi răspunsuri și rezolvări pe baza unor impulsuri acumulate, se numără și preocupările artistice. Interogarea în artă și în filozofie este un reper esențial, de înlocuit. Atunci când ne simțim singuri, când suntem bolnavi și abandonați, când suferim foarte tare, când suntem foarte triști, reușim șă ieșim din prăpastia în care ne aflăm numai pentru că suntem capabili să nu ne pierdem speranța. Clipul Fundației Cultural Umanitare “SO.SI.SE.SA”, scena vieții, oferă o motivație pentru a merge mai departe, o speranță pentru toți care merită o șansă la viață.

Țoți avem o șansă și ar trebui să ne amintim cât mai des că șansele în viață nu sunt nici egale și nici veșnice. Cu toții gresim și ar trebui să ne gândim și cât ne dorim o mână de ajutor întinsă la nevoie. Nu în ultimul rând, să ne amintim de o lege universală și cinică: ,,ca să le fie unora bine, ar trebui să le fie altora rău”, paradoxal, dar lor, celor mulți, celor nepăstuiți de soartă, ar trebui să le fie recunăscători. Toate mințile din lumea aceasta nu prețuiesc cât prețuiește o inimă.

“ZÂMBETUL ESTE DRUMUL CEL MAI SCURT DINTRE DOUĂ INIMI”

Persoană de contact: Luisa Rochian

(Președinte Executiv Fundația Cultural Umanitară “SO.SI.SE.SA”)