SO.SI.SE.SA. înseamnă Simpatie

Când spunem simpatie ne gândim inevitabil la persoane care ne sunt dragi și apropiate; ne apar în minte acele persoane cărora le oferim și de la care primim la rândul nostru afecțiune și ajutor în mod necondiționat. Există însă, din nefericire, în fiecare comunitate, persoane cărora le lipsește din plin afecțiunea.

Una dintre campaniile axate pe această valoare a fundației este „Te aștept la ziua mea!”. Pentru că bucuria inocentă și sinceră a unui copil este de neprețuit. În fiecare lună mergem la centrul de zi Sf. Muceniță Sofia, unde îi sărbătorim, împreună, pe acei copii care au ziua de naștere în luna respectivă. Fericirea din ochii lor în acele momente este molipsitoare.

Tot în centrele de plasament pentru copii mergem cu ocazia sărbătorilor de iarnă și îl ducem pe „Moș Craciun pentru toți” și nicio primavară nu trece fără „Un Paște pentru fiecare” familie nevoiașă. Și pentru că ne îndreptăm atenția către persoanele defavorizate din toate categoriile de vârstă, lucrăm intens la deschiderea unui centru de geriatrie în localitatea Snagov, Județul Ilfov.